La tv
06 February, 2008
Ziceam ca nu mai scriu doar de dragul de a o face. Dar dupa ce mi-am petrecut toata dimineata navigand printre diferite stiri de natura politica mi-am dat seama ca nu am de ce sa ma leg nici daca imi doresc la nebunie. Timpul trece si lucrurile raman la fel, sau cel putin esenta lor. Ce sa scriu de politica… din nou de Justie, din nou de votul uninominal, din nou de conflictul presedinte premier sau de mult asteptatul Congres al PSD-ului pentru alegeri interne? Intr-adevar, asta o sa fie interesant, dar parca totusi destul de previzibil. S-ar putea sa ma insel. Vom vedea in ziua cu pricina. Stam de dimineata la Tv, pe la 4-5 mai exact… si am avut ghinionul sa dau peste stirile sportive. Recunosc ca de obicei nu prea le urmaresc si acum am aflat si de ce. Sadica din fire, le-am urmarit pana la sfarsit. Asa am aflat ca nu stiu care fotbalist are o noua iubita si ca ea se cearta cu el inca de pe acum, ca altul a prins o sepie in marea.. imi scapa.. si antrenorul, iubitor de pesti, i-a scos frumusel din cap ideea de a o dona restaurantului hotelului. Pe aceeasi plaja, a aceleasi mari, un coleg de echipa de-al pescarului cu pricina s-a folosit de aceeasi sepie buclucasa pentru a juca un fel de popice cu ai sai colegi. Si tot asa. Cum altii au jucat tenis de picior sau ce e ala ca nu ma pricep.. folosind in loc de fileu o porta, cum altul a cazut peste fileu sau cum nu stiu cine e nascut in aceeasi zi cu Hagi. Plus multe alte aberatii, mi-e oarecum lene sa le caut acum si sa va prezint exemple. Dar am o presimtire ca stiti exact la ce ma refer. Da , stiu, o sa imi spuneti ca nu au de unde alte stiri ca suntem in afara sezonului, dar , zic eu, sa le scoata mai bine din grila de programe cat tine pauza… sau le transforme intr-un fel de monden deghizat. Parerea mea.
Si uite asa revin cu fidelitate la ideea cum ca televizorului meu ii sta cel mai bine ca obiect decorativ, cu floricele mov deasupra, si atat. Inainte il uzam pentru stiri, acum nici alea nu prea mai exista. Astept cu nerabare stirile politice mondenizate la maxim, ceva ceva sunt de pe acum. Si mai astept si militez oricand pentru disparitia stirilor de la ora 5. Sa auzim de bine…
Fara nici o legatura cu subiectul, decat poate mingea de fotbal, va prezint un bebe portocaliu :)

