Fetita cu ganduri multe
13 January, 2009
De cand nu ma mai pot bucura de beneficiile laptopului se pare ca am abandonat cu brio blogul. Am redescoperit carti pe care nu mai pusesem mana din liceu, vreo cateva seriale TV care nu sunt tocmai de lepadat; Anna Karenina, Dr. House, Patul lui Procul, Eliade si Patricia Arquette. Am observat si ca acum ma plictisesc mult mai repede, lucru pe care nu il gasesc tocmai benefic. Colac peste pupaza, ma paste o alta raceala. Nu stiu daca v-am expus un mic detaliu in scrierile mele precedente. Nu pot scrie la cerere. Si nici nu vreau. Nu-mi place nici sa ma dau cu parerea despre diversele subiecte fierbinti gen disparitia Magdei Ciumac, lichidarea lui Gabi Oprea, greva de la Columbeni, marea criza mondiala sau deprecierea leului. Si probabil mai sunt si altele.
Nu am de gand sa imi transform blogul intr-o cronica a stirilor, a situatiei financiare a romanilor sau o avanpremiere a conditiilor meteorologice din ziua urmatoare. Nu ma bantuie amintiri, nu ma chinuie neplaceri si nici nu ma da fericirea afara din casa. Asa ca din cand in cand mai trantesc cate un post despre lipsa de inspiratie sau mai bine zis despre lipsa de dorinta virtuala. Sunt satura de forumuri, de nick-uri si impresii de fibra optica. Caut cate un prilej de a zambi in orice altceva. Si spre norocul meu, imi reuseste.
Cand am deschis blogul acum un an si ceva eram convinsa ca va disparea o data cu starile de neliniste ce ma chinuiau la vremea respectiva. Acum, nu regret ca l-am pastrat. E placut uneori sa privesc in urma pasilor mei prin prisma cuvintelor pe care le-am asternut, mai ales in momente ca astea, cand prezentul pur si simplu nu se lasa conturat in pixeli.
Considerati postul asta ca o fila din jurnalul meu pe hartie, ratacita fara voie in sunetul tastelor. Uneori vorbesc singura, alteori vorbesc cu mine…
Si nu in ultimul rand, sustin articolul acesta.
